din timpan spre trupul haitei
până au devenit o culoare matură
răsturnată în pământ
cu mult înainte de capătul morții

trăiam unul lângă altul
mâinile ne șchiopătau insistent atârnate în ziduri
ziduri de iubit și albe
să putrezească în picioarele goale
în inima vrabiei care și-a facut cuib
din creierul meu